Pe lângă calitatea, gustul, prospețimea și valoarea nutrițională mare a produselor, cumpărând de la noi susții implementarea în România a modelului regenerativ de producție.
Parteneriat și solidaritate între consumator și producător.
De ce să cumperi de la Sol și Suflet?
Abonamentul tău este mai mult decât un act de comerț și de consum: reprezintă votul tău financiar și contribuția ta la dezvoltarea agriculturii regenerative și la soluționarea problemelor de mediu.
Contrar așteptărilor, prețurile noastre nu sunt elitiste, dar reflectă prețul real al mâncării și al regenerării solului și a ecosistemului.
Cum producem?
Suntem Sol și Suflet, prima fermă regenerativă din România. Producem legume în sistem regenerativ organic ceea ce înseamnă că:
- Nu folosim substanțe chimice de sinteză – stropim cu extracte & uleiuri din plante, alge, bacterii și ciuperci benefice.
- Ne raportăm la sol ca la un organism viu și aplicăm tehnici de creștere a fertilității naturale a solului și de activare a microbiologiei solului ca sursă primară de fertilitate – nu arăm și nici nu întoarcem brazda.
- Hrănim în primul rând solul și apoi plantele prin adaugarea continuă de compost și de îngrășământ verde.
- Încurajăm și folosim biodiversitatea ca instrument de control al bolilor și dăunătorilor.
- Folosim unelte și echipamente inovatoare care cresc eficiența muncii și calitatea vieții fermierului.
Dacă vrei să afli mai multe despre modelul nostru de producție, te așteptam la fermă.
Agricultura susținută de comunitate
Agricultura susținută de comunitate este o formă de parteneriat și solidaritate între consumator și producător.
Consumatorul cumpără în avans o parte din recoltă iar fermierul poate astfel să acopere costurile de producție și să facă investiții inițiale fără a recurge la împrumuturi bancare, pentru a se concentra pe îngrijirea culturilor.
Angajamentul consumatorului de a cumpăra în avans o parte din recoltă pe o perioadă lungă de timp oferă producătorului un context de siguranță în producție și investiții, atenuând riscurile de ambele părți.
Împărțirea riscurilor și a beneficiilor
Împărțirea riscurilor și beneficiilor între producător și consumator e o caracteristică intrinsecă a modelului de Agricultură susținută de Comunitate.
În funcție de condițiile meteo, climatice, presiunea bolilor, dăunătorilor sau alte motive (din lunga listă de riscuri din agricultură) nu putem garanta că legumele vor fi livrate întocmai conform planului de cultură. Este posibil ca în unele săptămâni varietatea legumelor din coș să scadă, caz în care vom compensa prin cantități (mai puține varietăți, mai multe cantități) sau prin alte produse extra față de oferta de la abonament.
Ocazional, vei avea în coș legume cu aspect imperfect, ușor pătate sau atacate de dăunători dar cu același gust și prospețime. Vom face asta pentru a reduce risipa alimentară și a asigura varietatea la coș. Te vom anunța de fiecare dată prin e-mail despre acest lucru.
Există anumite momente în an când coșul tău va fi mai mic (varietate și cantitate), în funcție de ciclurile naturale, tranziția între sezoane și presiunea factorilor de risc. În cazul acesta vom compensa prin adăugarea de produse suplimentare la celelalte coșuri sau livrarea unui coș suplimentar la finalul sezonului.
Ne străduim ca acestea să fie cazuri izolate.
Pe de altă parte, în cazurile în care producția și distribuția merg conform planului și există momente de abundență, coșul dumneavoastră va fi mai generos.
Unde se duc banii?
În primul rând trebuie să știi că suntem o organizație non-profit: Institutul de Cercetare în Permacultură din România.
Folosim încasările din vânzările de legume pentru a acoperi costurile de producție, resursele umane și dezvoltarea infrastructurii fermei, iar surplusul îl reinvestim în cercetarea, dezvoltarea și diseminarea modelului de producție regenerativ și plata indemnizațiilor participanților programului de internship.
Pe scurt, cu banii câștigați ducem mai departe viziunea proiectului: o fermă incubator care stă la baza unei rețele de ferme regenerative.
Ce înseamnă pentru noi plata în avans?
Plata în avans stă la baza modelului Agriculturii susținută de comunitate. Pentru noi reprezintă o formă de încredere, solidaritate și implicare din partea ta în activitatea noastră de producție și în misiunea noastră de a dezvolta un model de cultură regenerativ și o rețea de ferme, care se poate îndeplini doar în condiții de stabilitate și predictibilitate financiară.
Ne permite să avem încă de la începutul sezonului, banii pentru investiții pe care altfel i-am strânge cu greu în timpul anului, sau pentru care ar trebui să ne împrumutăm la bancă, în condițiile în care investițiile într-o infrastructură de producție eficientă se fac dintr-odată, cu sume mari și cu muncă multă.
Efortul de a plăti în avans e o garanție în plus că noi vom putea oferi un coș cât mai bogat și abundent și că vom crește într-un an cât alții în 7.
Ce tipuri de abonament există?
Încercăm să răspundem nevoilor tuturor abonaților noștri, așa că îți oferim mai multe opțiuni de personalizare a abonamentului:
Oferim 3 mărimi de coșuri care diferă prin cantitatea și varietatea legumelor la coș, cu livrare săptămânală sau la două săptămâni:
- Coșul Mic: pentru 1-2 persoane
- Coșul Mediu: pentru 2-3 persoane
- Coșul Mare: pentru 3+ persoane
Pentru toamna-iarna sezonul 2022-2023 producția fermei este calculată la 30 de coșuri medii. Din Primăvara anului 2023 vom crește la 70 de coșuri iar din Vara la 100.
Ce beneficii am dacă îmi fac abonament?
- Ai 10% reducere la legumele și răsadurile vândute la bucată în Magazinul Online și la cursurile și evenimentele de la Sol și Suflet.
- Beneficiezi de preț redus al legumelor față de cumpărarea la bucată (5-25%) în funcție de tipul abonamentului.
- Ai prioritate la legumele cu stocuri limitate, (primele roșii cherry din Iunie, flori comestibile, legume mai exotice – physalis etc.) dar și la surplus.
- Poți plasa comenzi personalizate precum mai mulți bostani pentru iarnă, extra kilograme de vinete, ardei și roșii pentru zacuscă.
- Ai acces la evenimente speciale pentru membrii abonați precum picnicuri, brunch-uri, ziua recoltei.
- Ai acces într-o comunitate de abonați unde ai o voce și poți, prin preferințele tale, să influențezi conținutul coșului.
- Îți cunoști fermierul și știi ce mănânci.
- Ești binevenit în fermă să înveți, să ne ajuți, să faci voluntariat, să stai cu cortul, să fii mai aproape de natură.
- Ești un susținător activ al agriculturii regenerative din România.
- Ești mai conectat și informat despre modul în care sunt produse legumele și cunoști diferența dintre convențional și regenerativ-organic
Cum îmi fac abonament?
E simplu!
Îți faci cont pe Solsisuflet.ro și îți configurezi abonamentul care ți se potrivește, alegi mărimea, frecvența, numărul tranșelor de plată și punctul de livrare. Noi iți vom trimite confirmarea comenzii și detalii de plată.
Dacă abonamentul e out of stock, scrie-ne la contact@solsisuflet.ro . Noi îți vom confirma că am primit cererea și vei fi pus pe o listă de așteptare. Te vom contacta când se eliberează un loc.
Dacă ai întrebări, contactează-ne.
Abonamentul începe de la prima livrare.
Cât costă un abonament?
Prețul abonamentului anual diferă în funcție de tipul și modalitatea de plată..
De exemplu, pentru un coș mediu cu livrare săptămânală suficient pentru 2-3 persoane, prețul abonamentului variază între 73 si 81 de lei,
în funcție de numărul de tranșe de plată ales la configurarea abonamentului. Mai pe scurt vom oferi mereu reduceri mai mari persoanelor care plătesc în avans pentru că astfel contribuie la reziliența financiară a fermei. Reducerile sunt de 10% pentru plata în 12 tranșe, 12% pentru plata în 4 tranșe, 14% pentru plata în 2 tranșe și de 18% pentru plata întegrală.
Pentru același tip de coș în varianta “one-time” prețul este de 89 de lei.
iar,
Prețul unui coș săptămânal la abonament sau one-time este mereu, în funcție de opțiunea aleasă, cu 5-25% mai mic comparativ cu costul total al legumelor din coș cumpărate la bucată.
Trebuie să plătesc tot abonamentul integral?
Desigur că nu! Vrem ca legumele noastre să fie cât mai accesibile, așa că oferim flexibilitate privind modalitățile de plată. Poți plăti lunar (12 tranșe), trimestrial (4 tranșe), semestrial (2 tranșe) sau anual (integral).
Pentru fiecare opțiune, prima tranșă se plătește în avans, la cumpărarea abonamentului, iar următoarele tranșe, cu minim 4 zile înainte de consumarea tranșei plătite în avans.
În caz de neplată în termen, abonamentul se suspendă până la efectuarea plății, iar de la confirmarea efectuării plății, coșul va fi livrat în următoarea zi de livrare, conform condițiilor de la “Când primesc primul coș?”
Cum plătesc celelalte tranșe?
Cel mai simplu este să îți activezi încă de la început opțiunea de plată recurentă aferentă tipului de abonament ales.
Momentan nu avem integrat în shop opțiunea de plată cu cardul ( coming soon!) așa vei putea face plata prin Ordin de Plată sau numerar la livrare conform calendarului de plăți pe care ți-l vom trimite de la bun început. Te vom anunța pe e-mail cu 7 zile înainte de scadență.
Ce se întâmpla dacă nu plătesc la timp?
În caz de neplată în termen, abonamentul se suspendă până la efectuarea plății, iar de la confirmarea efectuării plății, coșul va fi livrat în următoarea zi de livrare, conform condițiilor de la “Când primesc primul coș?”
Pot să anulez abonamentul?
Pentru orice tip de de abonament, primele 4 livrări sunt considerate perioadă de probă, în care îți poți anula abonamentul cu un preaviz de minim 4 zile înainte de următoarea livrare.
Dacă vrei să renunți la abonament după cele 4 livrari din perioada de probă, trebuie să știi că perioada de preaviz este de minim 30 de zile. Cu cât mai mare perioada de preaviz cu atât mai bine pentru stabilitatea fermei și reducerea risipei. Avem nevoie de această perioadă minimă de preaviz pentru a avea timp să găsim alți clienți care să acopere costurile de restituire a banilor și pentru a evita risipa (alimentară, de muncă în avans, de planificare etc.). Îți mulțumim pentru că înțelegi că plata ta în avans stă la bază agriculturii susținute de comunitate și că folosim acei bani pentru investițiile inițiale care ne permit să producem legumele.
Restituirea soldului rămas se va face în termen de 14 zile de la data livrării ultimului produs, din care vom reține un comision de anulare de 25 de lei.
În ceea ce ne privește ne rezervăm dreptul de a anula un abonament cu un preaviz de 4 zile înainte.
Câte săptămâni de livrare și de vacanță sunt într-un an?
Producem legume tot timpul anului.
Pentru abonamentul cu livrare săptămânală îți vom livra maxim 52 de coșuri pe an (câte unul în fiecare săptămână) și minim 46, în funcție de numărul de săptămâni de vacanță pe care ți le alegi la crearea abonamentului.
Pentru abonamentul cu livrare bilunară livrăm din două în două săptămâni, maxim 26 de coșuri pe an și minim 20. Pentru ambele opțiuni, perioada de vacanță este între 0 și 6 săptămâni.
Ce conține coșul?
Poți vedea în fiecare săptămână conținutul coșului săptămânal în secțiunea Magazin Online, pe Facebook sau în Newsletter.
Coșul conține între 8-15 varietăți de legume proaspete (culese majoritar cu o zi înaintea livrării), sănătoase (fără chimicale, cu valoare nutritivă mare), gustoase (gustul vine din practicile specifice agriculturii regenerativ-organice precum fertilizarea cu compost, culturi verzi, adaugarea de biostimulatori și macerate, activarea microbiologiei solului), cu grijă față de sol și biodiversitate, cultivate și livrate local.
În tabelul de mai jos găsești conținutul planificat al coșurilor săptămânale. În funcție de condițiile meteo, climatice, presiunea bolilor, dăunătorilor sau alte motive (din lunga listă de riscuri din agricultură) este posibil ca în unele săptămâni varietatea legumelor din coș să scadă, urmând ca ele să se echilibreze prin cantități (mai puține varietăți, mai multe cantități). Ne străduim ca acestea să fie cazuri izolate.
descarca pdf – Calendar Recoltare Legume de Sezon de la Sol și Suflet
Pot să îmi personalizez coșul săptămânal?
În cazuri excepționale, cum ar fi alergii sau pur și simplu dacă există o legumă pe care în mod categoric nu ai vrea să o vezi în coșul tău (de exemplu coriandru, pak choi) spune-ne încă de la început și noi vom încerca să o schimbăm cu altă legumă la un preț echivalent.
Cantitățile și suprafețele cultivate sunt planificate cu exactitate pentru necesarul anual al abonamentelor, așa că nu putem răspunde pe termen scurt la aceste solicitări, pentru că ar provoca un dezechilibru în stocuri și ar scădea varietatea legumelor din coșurile celorlalți abonați.
Dacă există un interes general în rândul abonaților pentru un anumit tip de legumă, putem modifica structura coșului, însă numai pe termen lung, cu manifestare într-un viitor dependent de sezon, planul de cultură și timpul de cultură de la sămânță la recoltă.
Pot să-mi comand produse suplimentare în coș?
Vindem și legume la bucată, în Shop, în limita stocului disponibil.
De fapt, sunt acele legume pe care le cultivăm extra față de necesarul abonamentelor pentru a acoperi riscurile date de condițiile meteo și climatice, presiunea bolilor, dăunătorilor sau alte motive (din lunga listă de riscuri din agricultură).
Dacă te interesează să-ți adaugi produse suplimentare în coș, verifică disponibilitatea lor în Shop, intră în contul tău de abonat, plasează o comandă. Poți comanda produse suplimentare la coș cel mai târziu cu 1 zi înainte de livrare (ex: marți, pentru livrare miercuri).
Abonații beneficiază de 10% reducere la toate produsele Sol și Suflet.
Cum livrăm?
Coșul de legume se livrează în fiecare zi de miercuri și poate fi ridicat de la unul dintre punctele de livrare din București și Ploiești în intervalul de timp stabilit. Rețeaua noastră de puncte de livrare va crește continuu, astfel încât să fim cât mai aproape de tine. Alege unul care ți se potrivește și ridică-l în intervalul agreat.
Aici e lista de puncte de livrare.
Suntem deschiși la recomandări din partea ta pentru puncte noi de livrare precum grădinițe și școli, băcănii, cofetării, restaurante, studiouri de yoga etc.
Momentan nu facem livrări la domiciliu pentru că încă nu avem capacitatea logistică și resursele umane necesare.
Când primesc primul coș?
Primul tău coș îți va fi livrat în următoarea zi de livrare a punctului de livrare ales, astfel:
- Pentru plățile făcute cu minim 4 zile înainte de următoarea zi de livrare, coșul va ajunge la tine la următoarea dată de livrare săptămânală.
- Pentru plățile făcute cu mai puțin de 4 zile înainte de următoarea zi de livrare, coșul va ajunge la tine la a doua dată de livrare săptămânală.
Aceste condiții se aplică și în caz de neplată în termen: abonamentul se suspendă până la efectuarea plății, iar de la confirmarea efectuării plății, coșul va fi livrat în următoarea zi de livrare, conform condițiilor de mai sus.
Cum îmi ridic coșul?
Acesta e primul nostru sezon de livrări, din experiența căruia ne dorim să dezvoltăm un sistem de livrare eficient, zero-waste și confortabil bazat pe experiența reală, interacțiunea cu abonații și particularitățile fiecărui punct de livrare.
Pentru început, legumele tale te vor aștepta în punctul de livrare în cutii de carton pliabile, etichetate cu numele tău. Te rugăm să semnezi că ai primit coșul. Întreabă personalul de la punctul de livrare unde semnezi.
Pentru că ne dorim să evităm risipa de carton (cutia mică costă 6 lei, iar cea mare 9 lei) te rugăm să ne ajuți prin a veni la livrare cu sacoșe, caserole și alte recipiente potrivite pentru produse. După golirea coșului te rugăm să depozitezi cutia conform indicațiilor personalului de la punctul de livrare.
Dacă te regăsești într-o situație în care chiar îți este imposibil să îți aduci sacoșă reutilizabilă sau alte recipiente, poți lua cutia în sistem de garanție-returnare în valoare de 6 lei pentru cutia mică și de 9 lei pentru cutia mare.
Ce se întâmplă dacă nu îmi ridic coșul?
În cazul în care nu îți ridici coșul și nici nu anunți cu cel puțin 4 zile înainte de ziua de livrare că nu îl poți ridica, coșul se va considera livrat iar tu, din păcate, vei pierde și banii și legumele.
Pentru anumite puncte de livrare, staff-ul locațiilor îți vor păstra coșul până a doua zi la ora 18, dar fără a garanta prospețimea și calitatea.
Pentru a evita risipa alimentară vom încerca să donăm coșurile neridicate unor cauze sociale sau staff-ului punctelor de ridicare. Nu uita că poți ruga un prieten să ți-l ridice sau îl poți face cuiva cadou.
În cazul în care nu îți ridici mai mult de 4 coșuri pe parcursul unui an atunci contractul se reziliază. Nu uita de flexibilitatea pe care ți-o oferă abonamentul prin programarea zilelor de vacanță!
Ce se întâmplă cu coșul meu când sunt în vacanță?
Mergi fără grijă în vacanță! La cumpărarea abonamentului doar spune-ne câte săptămâni de vacanță vei avea pe perioada contractului și noi vom ajusta numărul de livrări și prețul abonamentului tău în funcție de nevoile tale. Asta înseamnă că, atâta timp cât ești în vacanță nu ți va livra coșul și nu plătești livrările pentru săptămânile respective.
Dacă încă nu știi exact câte săptămâni de vacanță vei avea, estimează în formularul de pe site. Poți opta între 0 și maxim 6 săptămâni.
În cazuri excepționale și neprevăzute poți să mai adaugi maxim 2 săptămâni extra de ”vacanță”, ca noi să avem predictibilitatea pe culturi și tu să te bucuri de mai multă flexibilitate. Contractul se prelungește în acest caz cu perioada respectivă.
Cele de mai sus sunt valabile cu condiția să ne anunți cu cel puțin 4 zile înaintea următoarei zile de livrare.
Dacă nu vreau abonament, pot să cumpăr de la voi?
Poți să-ți cumperi coșurile one-time, în care primești conținutul coșului săptămânal fără a avea abonament sau, în Shop, adaugă din produsele de pe stoc ce îți dorești iar noi îți vom livra legumele la punctul de livrare ales. În acest caz, comanda minimă este de 45 de lei.
Abonații Sol și Suflet au prioritate la legumele de pe stoc, așadar e posibil ca în unele perioade să nu avem listate unele produse și să le găsești doar în coșurile la abonament.
E bine să știi că prețul legumelor la abonament este mereu cu 5-25% mai mic față de vânzarea la bucată.
Pot comanda un coș de probă?
Nu te-ai hotărât ce variantă de abonament să alegi? Nicio problemă!
Încearcă un coș de tip ”one time” și astfel vei putea să iei decizia mult mai ușor!
sau
Fă-ți orice tip de abonament și testează-l fără griji. Primele 4 livrări sunt considerate perioadă de probă în care îți poți anula abonamentul cu un preaviz de minim 4 zile înainte de următoarea livrare. Restituirea soldului rămas se va face în termen de 14 zile de la data livrării ultimului produs, din care vom reține un comision de anulare de 25 de lei.
Pot plasa comenzi în avans?
Pentru că ești membru abonat poți plasa în avans comenzi personalizate precum mai mulți bostani pentru iarnă, extra kilograme de vinete, ardei și roșii pentru zacuscă. În acest caz va fi nevoie să ne anunți din timp și să faci plata în avans, în așa fel încât să planificăm și să plantăm din timp, conform ciclului de viață al plantelor. Scrie-ne și noi îți vom trimite o ofertă.
Pot să-mi schimb tipul abonamentului sau punctul de livrare?
Desigur. Dacă vrei să-ți schimbi punctul de livrare doar anunță-ne cu 4 zile înainte de următoarea livrare. Dacă vrei să-ți schimbi abonamentul cu unul mai potrivit pentru nevoile tale, trimite-ne un e-mail iar noi îți vom propune o schemă de tranziție.
Cum comunicăm?
Vom comunica cu tine săptămânal în principal pe e-mail (contact@solsisuflet.ro) și website (www.solsisuflet.ro) dar și pe Facebook , Instagram , WhatsApp sau telefon (+40727893073 //Alex, +40728949771// Ionuț) pentru a te informa despre calendarul de plăți, conținutul coșurilor, livrări, stocuri, evenimente sau pentru orice alt motiv care ar îmbunătăți experiența noastră comună.
Trebui să știi că este responsabilitatea ta ca membru abonat să te menții informat, să deschizi și să citești mail-urile trimise de noi în timp util, deoarece pot conține informații cu efect imediat sau pe termen foarte scurt (cu impact asupra următoarei livrări)
Pentru a ușura experiența ta de filtrare a mail-urilor primite de la noi, vom include în titlul mail-ului numele fermei și tema principala după modelul – ”Sol și Suflet – Legume extra la coș”
În perioada de vârf de sezon de vară există posibilitatea să comunicăm mai rar din cauza volumului mare de muncă care ne poate ține mai departe de birou.